Publicaţie editată de Divizia 2 Infanterie „Getica“, Bulevardul Mareşal Alexandru Averescu nr. 1, Buzău
ISSN 2359-9898 | ISSN L2359–9898

Evaluare prin instrucție


Autor: Căpitan Sebastian Alupoaei
Data publicării: 23.05.2023

În perioada 15 - 18 mai, plutoanele de aruncătoare calibrul 82 mm și secțiile de aruncătoare calibrul 120 mm din Batalionul 33 Vânători de Munte ,,Posada” au fost evaluate printr-un exercițiu tactic cu trageri de luptă desfășurat în poligonul temporar de tragere Văleanu.

Subunitățile au executat tragerile de luptă pe baza unui scenariu tactic adaptat mediului operațional actual, în cooperare cu aeronave IAR 330M puse la dispoziție de Baza 90 transport aerian ,,Comandor aviator Gheorghe Bănciulescu”, în cadrul căruia au fost folosite tehnici și tactici specifice trupelor de vânători de munte.

Pentru surprinderea adversarului din cadrul scenariului, ocuparea unei poziții de tragere avantajoase s-a executat prin transportul pieselor de artilerie pe calea aerului.

ÎMPARTE CU PRIETENII TĂI:

Este autorizată orice reproducere, fără a percepe taxe, cu condiţia indicării cu exactitate a numărului şi a datei apariţiei publicaţiei