Publicaţie editată de Divizia 2 Infanterie „Getica“, Bulevardul Mareşal Alexandru Averescu nr. 1, Buzău
ISSN 2359-9898 | ISSN L2359–9898

Ceremonii dedicate Zilei Drapelului în garnizoana Buzău


Autor: Maistru militar principal Iulian Cadulencu Caporal clasa a III-a Paul Oprea
Data publicării: 27.06.2021

Sâmbătă, 26 iunie, în Piaţa Dacia din Buzău, au avut loc manifestări dedicate  Zilei Drapelului Naţional al României.

Manifestările au debutat vineri, 25 iunie, când, la ora 21.30 a avut loc ceremonia de coborâre a Drapelului României și depunerea acestuia la Catedrala Arhiepiscopală Înălțarea Domnului din municipiul Buzău și au continuat sâmbătă, 26 iunie, cu oficierea slujbei de sfințire a Drapelului României de către părintele protopop Ciobotă Marius, preoții militari Tudose Alexandru și Neagu Constantin.

A urmat ceremonia în Piaţa Dacia din Buzău, unde Liliana Manole, inspector principal în cadrul Serviciului Județean al Arhivelor Naționale a prezentat pe scurt semnificația acestei zile, afirmând că: Drapelul Național al României este unul din reperele naționale care ne definesc și ne oferă unicitate în lume, fiind un atribut și simbol al patriei, în el fiecare generație identificându-se trecutul, prezentul și viitorul neamului. Tricolorul a fost, este și nu va înceta să fie simbolul românismului, reprezintă unitatea, independența și tăria românilor, alături de istoria, limba și credința lor.

După salutarea Drapelului României de către, prefectul județului Buzău, vicepreședintele Consiliului Județean Buzău, viceprimarul municipiului Buzău și din partea Garnizoanei Buzău, general de flotilă aeriană Ovidiu BĂLAN, activitatea s-a încheiat cu înălțarea Drapelului pe catarg înălțarea Drapelului pe catarg, intonarea Imnului Național al României și defilarea gărzii de onoare pe acordurile muzicii militare a Diviziei 2 Infanterie „Getica”..

*        *        *

Ziua Drapelului (cunoscută şi ca Ziua Tricolorului), a fost stabilită prin Legea nr. 96 din 20 mai 1998.

 Drapelul tricolor a fost adoptat ca simbol al naţiunii în prima zi a victoriei Revoluţiei de la 1848, când Guvernul provizoriu de la Bucureşti a promulgat decretul de instituire a Drapelului Naţional. Astfel, s-a stabilit ca Tricolorul - roşu, galben şi albastru - să reprezinte steagul naţional al tuturor românilor, purtând deviza Dreptate şi Frăţie, acordându-i-se şi denumirea de „stindard al libertăţii”.

Totodată, drapelul naţional este şi simbolul trecutului glorios, sub care astăzi Armata României, militarii români participă la misiuni în teatrele de operaţii din Afganistan, Balcanii de Vest sau la cele desfăşurate sub egida NATO, UE şi ONU ca un consens ale îndeplinirii angajamentelor pe care România şi le-a asumat ca membru al comunităţii internaţionale.

ÎMPARTE CU PRIETENII TĂI:

Este autorizată orice reproducere, fără a percepe taxe, cu condiţia indicării cu exactitate a numărului şi a datei apariţiei publicaţiei