Publicaţie editată de Divizia 2 Infanterie „Getica“, Bulevardul Mareşal Alexandru Averescu nr. 1, Buzău
ISSN 2359-9898 | ISSN L2359–9898

La mulți ani cu ocazia Zilei Logisticii Militare!


Autor: Căpitan Andreea Muntean
Data publicării: 04.05.2021

„Logistica cuprinde mijloacele şi aranjamentele cu care se pun în aplicare tacticile şi strategiile. Strategia decide unde să se acţioneze; logistica aduce trupele în punctul respective” (Antoine Henri Jomini).

Competiția militar-aplicativă „Provocarea Logistică” a ajuns la ediția a treia

Cu ocazia sărbătoririi Zilei Logisticii Militare – 30 aprilie 2021, Batalionul 229 Sprijin Logistic „Cumidava” a fost gazda celei de-a treia ediții a competiției „Provocarea Logistică”, desfășurată la cabana Brădet, în data de 28 aprilie 2021.

Pentru câștigarea cupei, s-au aliniat la start 6 loturi reprezentative ale unităților Brigăzii 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa”.

Fiecare echipă a fost constituită din 4 militari, iar membrii fiecărei echipe au avut de parcurs 6 probe, cu specific logistic( transportarea unor lăzi de materiale prin diferite procedee, transferul unei cantități de 200 de litri de motorină între două butoaie, umflarea unei camere de autocamion DAC 665T, transportarea unui rănit, împingerea unui autovehicul militar de tip ARO și o probă surpriză), prin care s-au urmărit viteza de reacție, spiritul de echipă, competivitatea, forța dar și atitudinea de fair-play a fiecărei echipe.

În urma desfășurării probelor clasamentul a fost următorul:

Locul I Batalionul 229 Sprijin Logistic „Cumidava”

Locul II Batalionul 30 Vânători de Munte „Dragoslavele”

Locul III Compania 231 Poliție Militară

Locul IV Batalionul 206 Artilerie „General Mihail Lăcătușu”

Locul V Batalionul 21 Vânători de Munte „General Leonard Mociulschi”

Locul VI Batalionul 228 Apărare Antiaeriană „Piatra Craiului”.

La finalul activității, efortul și dăruirea militarilor au fost apreciate prin conferirea de diplome, cupe și medalii, înmânate de către reprezentantul Brigăzii 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa” locotenentul colonel Cornel-Vasile Cerghedean și de către locțiitorul Batalionului 229 Sprijin Logistic „Cumidava”, locotenentul colonel Cristian Ion.

Felicitări tuturor participanților.

Etichete: 

ÎMPARTE CU PRIETENII TĂI:

Citeşte şi:

„Pe locuri! Fiți gata! START!”
Continutul: 

„Campionatul militar de cros”, etapa pe Brigada 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa”, s-a desfășurat  joi 8 aprilie.În cadrul competiției s-au întrecut loturile structurilor subordonate brigăzii în cadrul probelor care au constat în alergare pe distanța de 6 km -  feminin și pe distanța de 10 km...

Campionatul militar de cros- etapa brigadă
Continutul: 

În data de 13 aprilie, s-a desfăşurat ,,Campionatul militar de cros” - etapa pe Brigada 9 Mecanizată ,,Mărăşeşti”.Loturile sportive ale structurilor subordonate brigăzii au parcurs un traseu pe distanţa de 10 km - masculin şi 6 km - feminin.Rezultatele obţinute la concurs sunt:• individual...

„Campionatului militar de cros” - etapa pe Divizia 2 Infanterie „GETICA”

Lotul Brigăzii 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa” câștigătorul „Campionatului militar de cros” - etapa pe Divizia 2 Infanterie „GETICA”Cabana Prislop a fost gazda „Campionatului militar de cros”, etapa finală pe Divizia 2 Infanterie „GETICA”, desfășurat  în perioada 21 – 23 aprilie. În urma...

Este autorizată orice reproducere, fără a percepe taxe, cu condiţia indicării cu exactitate a numărului şi a datei apariţiei publicaţiei