Publicaţie editată de Divizia 2 Infanterie „Getica“, Bulevardul Mareşal Alexandru Averescu nr. 1, Buzău
ISSN 2359-9898 | ISSN L2359–9898

Dr. Aurica ICHIM, Directoarea Muzeului Unirii din Iaşi:Ţin foarte mult la armata română şi în special la militarii ieşeni.


Autor: Plutonier-major Lucian Irimia
Data publicării: 23.01.2015
Data publicării
01/23/2015

Anul acesta se împlinesc 156 de ani de la Unirea Principatelor. Care credeţi că este semnificaţia acestui eveniment în conştiinţa noastră, astăzi?
Pentru marea majoritate a românilor, 24 Ianuarie este una dintre cele mai importante sărbători naţionale. Unii percep acest eveniment mai aproape de sufletul lor decât sărbătoarea de 1 decembrie. Însă timpul trece, generaţiile se schimbă. Oamenii trecuţi de 40 de ani simt într-un fel acest mare eveniment, iar tânăra generaţie o înţelege altfel. Oare de ce? Nu este aceeaşi mare sărbătoare a românilor? Ba da. Cauzele acestei diferenţe trebuie să fie studiate şi analizate, apoi luate măsuri pentru îndreptarea lucrurilor. Trebuie efectuat un studiu în această privinţă, începând de la numărul de ore de istorie din şcoli care de altfel s-a redus considerabil, precum şi la calitatea manualelor şcolare. Prin felul cum se prezintă ele acum, copii nu mai pot înţelege cursul firesc al istoriei evenimentelor.
Unirea de la 24 Ianuarie 1859 este actul nostru de naştere, din acest moment vorbim de România. Tinerii trebuie să ştie acest lucru! Aş dori să fie o preocupare constantă a prezentării acestei perioade începând cu grădiniţele, apoi în şcoli până la licee. Cred că avem mult de făcut, mai ales acum.
Se ştie despre o multitudine de regi şi împăraţi care au lăsat în urma lor lucruri importante şi nu au fost sfinţi. Istoricii din ţările respective nu scot, însă, în evidenţă cancanurile, ci faptele mari. Marele Iorga spunea despre Cuza că acesta nu trebuie analizat pentru anumite greşeli lumeşti, care şi acelea sunt foarte bine justificate, ci pentru faptele sale mari. Să lăsăm practicile de a împroşca cu noroi şi să scoatem în evidenţă adevăratele reuşite ce au marcat istoria noastră. Începând cu acea perioadă, România a fost capabilă să-şi înfiinţeze propriile instituţii, să dea legi proprii şi să formeze o armată după modelul european renunţând la uniformele şi practicile orientale.
Cum este privit Alexandru Ioan Cuza de generaţiile de astăzi? De ce aţi ales această personalitate a istoriei noastre pentru studiu?
Avem obligaţia de a analiza grupurile care vin să viziteze muzeul. Mai avem şi Noaptea Muzeelor care ne dă o imagine reală a impactului asupra activităţii noastre şi a cunoaşterii perioadei pe care noi o prezentăm. Ne întristăm, fiindcă multe grupuri de copii şi elevi nu ştiu sau cunosc foarte puţin despre domnitorul Unirii şi perioada sa. Ştiu puţine date, spuse de educator sau învăţător înainte de a intra în muzeu. Le povestim, în funcţie de vârsta copiilor, pe înţelesul lor şi încercăm să le insuflăm prin ceea ce spunem importanţa şi realizările perioadei unirii. Nu mai sunt citite poveştile despre moş Ion Roată, despre ocaua lui Cuza sau altele pe care noi, cei de o anumită vârstă, le ştim. Nu se prezintă această perioadă aşa cum ar trebui pentru a se cunoaşte importanţa sa în istoria noastră naţională. Tânăra generaţie nu înţelege şi nu cunoaşte importanţa acestei perioade istorice deosebit de importantă pentru contextul intern şi internaţional acest fapt fiind o pierdere pentru ei şi o durere pentru noi.
Istoria nu trebuie fragmentată, ea şi-a avut întotdeauna logica ei. Tinerii trebuie să înţeleagă asta şi să ţină minte, că există un fir neîntrerupt al istoriei românilor pe aceste plaiuri. Altfel, ei nu percep realităţile aşa cum ar trebui. Este uşor să-i judecăm pe tineri, dar noi ştim să sădim în sufletul lor sentimentul naţional? Mai pregătim generaţiile viitoare pentru sacrificiul pentru acest pământ? Cei dinaintea noastră ne-au dat o ţară şi un neam prin enorme sacrificii. Tinerii de astăzi vor şti să le spună copiilor lor despre aceste lucruri?
Paşi mici s-au făcut. Sunt tineri care după ce au fost aici şi-au adus colegii sau prietenii din străinătate să le prezentăm muzeul şi istoria acestei perioade, tocmai din mândria că şi noi, românii, avem ce arăta. Prin istoria României, aparţinem istoriei Europei. Copii şi tinerii sunt doritori de cunoaştere. De aceea trebuie să-i atragem, să-i aducem de mici în muzee. Să le spunem că sunt români, ce a făcut străbunicul, bunicul lor pentru ţara aceasta. Pentru ca aceste rădăcini ale neamului românesc să rămână aici şi nici un viscol al istoriei nu are voie să le plece, dar mai ales să le doboare sau să le smulgă de aici.
Elevă fiind, când am ajuns la Iaşi, era o practică să fim duşi în Piaţa Unirii pe 24 ianuarie, să dansăm Hora Unirii, dar şi să mergem la Teatrul Naţional unde se juca în fiecare an piesa de teatru Povestea Unirii. De atunci am simţit o legătură cu această perioadă şi această mare personalitate a istoriei noastre. Oamenii care m-au ajutat să mă formez mi-au deschis ochii către Alexandru Ioan Cuza şi epoca sa, cei şapte ani de domnie, eforturile sale de a lucra cu două guverne, în două capitale. Mentorii mei mi-au pus cu pipeta în sânge perioada Unirii Principatelor şi mai ales domnia lui Cuza şi personalitatea Principesei Elena Doamna.
Astăzi este greu să înţelegem acele vremuri când tehnica şi toată lumea a ajuns la alte standarde. Dar ce ar fi să închidem ochii şi să vedem paşii făcuţi spre o Românie modernă şi europeană, cu recunoaşterea Unirii Principatelor de către puterile lumii, cu legile şi reformele date prin prisma unui român din acele vremuri! Pentru mine personal, Alexandru Ioan Cuza înseamnă cel mai important conducător al ţării noastre, atât ca domn, cât şi ca om. Îi putem privi aceste două laturi separat, dar şi la un loc. A scris una dintre cele mai frumoase pagini din istoria neamului nostru românesc. Visul meu s-a realizat şi lucrez la acest muzeu. Cei care ne vizitează iau contact cu realizările acelei perioade şi cu atmosfera acelor vremuri. În apartamentele de la etajul superior al muzeului am reuşit să creăm acea atmosferă, încât să ai senzaţia că imediat te întâlneşti cu Alexandru Ioan Cuza şi doamna sa, Elena.
Aţi elaborat câteva lucrări cu teme privind ţinutele militarilor din provinciile româneşti de-a lungul vremii. De ce v-aţi aplecat asupra acestui subiect mai degrabă cazon?
La un moment dat am găsit scris că, după ce a fost detronat – acţiune la care au fost obligaţi să participe şi militarii din garda palatului – şi era escortat către graniţă, Cuza a scos capul pe fereastra caleştii şi, cu sufletul îndurerat, a privit către soldaţii care îl însoţeau şi a spus: Să de-a Dumnezeu ca prin faptele voastre mari să ştergeţi pata ce astăzi o puneţi pe tricolorul românesc! Această frază mi-a rămas întipărită în minte. Când lucram la sala reformelor, am dorit să fie acolo reprezentată şi reforma armatei.
Atunci, am spus că noi cei de la muzeu, trebuie să atragem cazarma de pe dealul Copoului, garnizoana Iaşi şi să închegăm relaţii foarte bune, să realizăm multe activităţi împreună, conştientă fiind de faptul că această pată de pe tricolorul românesc prin faptele armatei a fost ştearsă demult. Mi-am dorit să creez o punte sufletească între muzeul Unirii şi Palatul Oştirii. Pentru ca Alexandru Ioan Cuza să se simtă aici acasă la palat, dar şi prezent la garnizoană, între camarazii lui. Pentru că domnul Unirii declara: Armata pe care eu o iubesc aşa de mult şi din rândul căreia eu fac parte. De aceea am considerat necesar să mă aplec spre studiul uniformelor, a evoluţiei lor, trecerea de la ţinutele model oriental la cel occidental şi am constatat că avem mult de lucru în acest domeniu.
Vreau ca vizitatorii să descopere tema începuturile armatei române moderne la acest muzeu, iar apoi să urce dealul Copoului şi să se delecteze cu arhitectura Palatului Oştirii, ştiind că acolo sunt continuatorii a ceea ce au gândit înaintaşii noştri, în principal domnitorul Unirii, Alexandru Ioan Cuza.
Prin instituţia pe care o conduceţi, realizaţi numeroase activităţi culturale alături de militarii garnizoanei Iaşi. Cum apreciaţi această colaborare?
Ţin foarte mult la armata română şi în special la militarii ieşeni. În sufletul meu sunt bucuroasă că am reuşit să închegăm această legătură. Doresc mult să o dezvoltăm. Am intenţia ca în fiecare an, pe 24 ianuarie să văd militari îmbrăcaţi în ţinuta de pe timpul lui Cuza. Miile de copii şi ieşeni care vin aici, rămân impresionaţi de uniforme. Îmi doresc ca la Palatul Oştirii să se înfiinţeze o filială a Muzeului Militar Naţional. Vreau ca la evenimente importante ieşenii şi nu numai să vadă drapele de luptă, ţinute militare, echipamente de luptă.
Armata a avut întotdeauna un impact major asupra sufletului românului, iar copii sunt atraşi de toate acestea. Când firul istoric se îmbină cu imaginea vizuală a actualităţii, cei tineri înţeleg mult mai bine evenimentele. Un impact major îl au retragerile cu torţe, ceremonialele militare, mai ales cele de plecare sau revenire din misiunile externe. Să nu uităm numărul mare de participanţi de la astfel de evenimente, unde vin familiile militarilor la care se adaugă ieşeni ce întregesc emoţiile ce se degajă atunci.
Un impact major l-a avut evenimentul Bal la garnizoană, organizat de Brigada 15 Mecanizată Podu Înalt şi Muzeul Unirii, unde prezenţa ieşenilor ne-a depăşit cu mult aşteptările. Avem obligaţia de a continua, de a veni mereu cu ceva nou. Sunt convinsă că o să fie şi în acest an foarte frumos, pentru că din partea celor două instituţii sunt oameni care pun mult suflet în aceste tipuri de activităţi comune.
Sentimentul naţional trebuie insuflat şi propagat prin tot ceea ce facem şi să nu ne mai fie frică să ne prezentăm istoria noastră naţională în faţa tuturor, dar mai ales în faţa noastră.
Sunteţi una dintre personalităţile ce susţin necondiţionat Simpozionul Naţional Monumentul - Tradiţie şi viitor. Care sunt obiectivele acestei activităţi şi ce iniţiative doriţi să promovaţi pentru clădirile istorice ce aparţin Ministerului Apărării Naţionale?
Acest simpozion este deja la a XVI-a ediţie. Înseamnă mult. Personal, am constat, după participarea la un eveniment militar la Brăila, invitată fiind de comandorul dr. Marian Moşneagu, pe atunci director al Muzeului Marinei din Constanţa, că trebuie să ne aplecăm şi asupra monumentelor militare. Statuile, şanţurile de apărare, cetăţile, clădirile sunt monumente istorice. Sunt pagini din istoria noastră. Avem obligaţia de a le păstra şi prezenta în volume de specialitate.
Aşa că, la lucrările simpozionului participă şi istorici militari. Mă bucură că ideea mea a prins viaţă şi monumentele militare sunt prezentate. Între acestea aş menţiona comunicarea făcută de colonelul (r) Ion Giurcă, despre monumentele Independenţei din timpul lui Carol I, precum şi comunicarea colonelului Mircea Tănase, din Statul Major General, despre biserica românească din baza militară Kandahar din Afganistan. Mulţi s-au întrebat dacă aceasta este monument istoric. Am răspuns pozitiv şi am adăugat: ce important va fi atunci când va fi adusă în ţară şi va putea vorbi generaţiilor viitoare despre eroismul şi jertfa oştirii române în lupta împotriva terorismului!
Se impune la nivel de oraşe şi sate să descoperim aceste monumente şi să punem măcar o placă în care să amintim ce personalitate militară a fost pe acolo. Trebuie să se ştie că acolo a stat un român, un ostaş ce a luptat pentru această ţară, care a gândit la binele şi independenţa ei.
Sper ca prin activităţile comune, celor ce slujim în Muzeul Unirii şi în armata română să reuşim să insuflăm românilor şi în special tinerilor sentimentele naţionale şi dragostea de ţară.
Ne dorim ca tânăra generaţie să cunoască adevărata istorie, să intre în arhive şi biblioteci, să şteargă colbul de pe vechile documente pentru a înţelege trecutul lor şi astfel să le sporească mândria că sunt români.

ÎMPARTE CU PRIETENII TĂI:

Este autorizată orice reproducere, fără a percepe taxe, cu condiţia indicării cu exactitate a numărului şi a datei apariţiei publicaţiei