Publicaţie editată de Divizia 2 Infanterie „Getica“, Bulevardul Mareşal Alexandru Averescu nr. 1, Buzău
ISSN 2359-9898 | ISSN L2359–9898

Elevi militari donatori pentru viață


Autor: Georgiana Lupu
Data publicării: 26.09.2019

La inițiativa lor, elevii Colegiului Național Militar „Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc au participat la o activitate de donare de sânge, sub atenta supraveghere a cadrelor medicale de la Centrul Județean de Transfuzie Sanguină Suceava. Punctul de recoltare a fost organizat în incinta instituției militare câmpulungene. Prin intermediul acestei acţiuni, cei 60 de elevi majori speră să reprezinte un exemplu pentru comunitate.

Tot în cadrul acestei campanii umanitare, elevii militari au aflat că sângele recoltat de la o singură persoană poate salva până la trei vieţi, iar persoanele care donează sânge în mod regulat prezintă un risc mai scăzut de infarct şi accident vascular cerebral.

Elevii șefăniști care au donat sânge pentru prima dată au aflat că această activitate trebuie să respecte anumiţi paşi pentru a putea fi efectuată corect. Donatorul primeşte un chestionar în care sunt trecute datele personale şi declaraţii despre istoricul său medical. După completarea chestionarelor urmează un consult medical ce constă în cântărire, măsurarea tensiunii arteriale și a  pulsului, precum și o analiză sumară a sângelui.

ÎMPARTE CU PRIETENII TĂI:

Este autorizată orice reproducere, fără a percepe taxe, cu condiţia indicării cu exactitate a numărului şi a datei apariţiei publicaţiei