Publicaţie editată de Divizia 2 Infanterie „Getica“, Bulevardul Mareşal Alexandru Averescu nr. 1, Buzău
ISSN 2359-9898 | ISSN L2359–9898

Calificare la faza naţională „Chimia – prieten sau duşman?”


Autor: Georgiana Lupu
Data publicării: 11.05.2018

Elevii Colegiului Naţional Militar „Ştefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc au participat la Sesiunea de comunicări ştiinţifice „Chimia – prieten sau duşman?”.

Elevul sergent Mădălin Savin şi elevul caporal Filip Cardasim au obţinut  locul I la faza judeţeană, cu tema – Feromonii şi insecticidele organice: o revoluţie în agricultură. Cei doi ştefănişti afirmă faptul că subiectul ales nu a fost foarte uşor de abordat, dar perseverenţa şi dăruirea i-au determinat să aprofundeze impactul dăunătorilor. Activităţile experimentale au constat în producerea unor insecticide organice şi montarea unor capcane cu feromoni. Tinerii chimişti au reuşit astfel să se califice la faza naţională, ce va avea loc pe data de 12 mai. Echipajul câmpulungean are experienţa concursului, anul trecut calificându-se la faza naţională unde au obţinut menţiune.

În cadrul aceleaşi competiţii şcolare, elevul fruntaş Cristina Livădaru şi elevul fruntaş Maria Tomoiagă au obţinut locul al II-lea cu tema – Proteine şi aminoacizi. Elevele Colegiului Naţional Militar „Ştefan cel Mare”  au studiat impactul steroizilor asupra corpului uman, iar în partea practică, au efectuat reacţii de determinare şi de identificare cu proteine şi aminoacizi.

Simpozionul are ca obiective stimularea creativităţii, dezvoltarea abilităţii de comunicare şi a spiritului de competiţie în cercetarea ştiinţifică din domeniul chimiei. Rezultatele obţinute de elevii câmpulungeni sunt rodul muncii în echipă şi a profesorului coordonator Dorina Fântână.

ÎMPARTE CU PRIETENII TĂI:

Este autorizată orice reproducere, fără a percepe taxe, cu condiţia indicării cu exactitate a numărului şi a datei apariţiei publicaţiei