Publicaţie editată de Divizia 2 Infanterie „Getica“, Bulevardul Mareşal Alexandru Averescu nr. 1, Buzău
ISSN 2359-9898 | ISSN L2359–9898

Pasiunea pentru geografie continuă în Colegiului Naţional Militar „Ştefan cel Mare”


Autor: Georgiana Lupu
Data publicării: 27.04.2018

La faza naţională a olimpiadei de geografie, elevul sergent Bogdan Daniliuc din clasa a XI-a şi eleva Ioana Ţâmpău din clasa a IX-a au făcut dovada pregătirii lor, situându-se printre cei mai buni „geografi” din ţară. Pasiunea pentru această disciplină, munca şi perseverenţa echipajului câmpulungean au fost răsplătite cu menţiune la Olimpiada Naţională de Geografie. 

Bogdan a dezvoltat de-a lungul timpului un interes aparte pentru unul dintre cele mai fascinante domenii ale cunoaşterii, astfel s-a clasat printre primii cu 90,25 de puncte. Emoţiile au fost mari dar constructive, iar experienţa concursului şi-a spus cuvântul. Anul acesta, Bogdan a urcat pe prima treaptă a podiumului la etapa judeţeană a olimpiadei de geografie, iar anul trecut a obţinut locul I la faza judeţeană şi premiul special la etapa naţională. Vorbind despre succesul său, Bogdan a precizat: „A fost o experienţă mai intensă faţă de anii trecuţi, deoarece  m-am pregătit şi pentru proba de baraj. Mi-am exersat competenţele de limba engleză şi am avut mereu în minte vorbele domnului profesor, care mi-a spus să am încredere în mine.

Cea mai frumoasă surpriză a performanţelor şcolare de anul acesta, o reprezintă eleva Ioana Ţâmpău, pentru care olimpiada de geografie a reprezentat prima competiţie şcolară la care a participat, clasându-se printre primii zece cu 85,37 de puncte. După ce a aflat de menţiunea obţinută la faza naţională, Ioana a afirmat: „A fost cea mai frumoasă experienţă de până acum! Bogdan era mult mai sigur pe sine şi mereu mă încuraja spunându-mi că totul o să fie bine. Ţin pe această cale să îi mulţumesc domnului profesor Radu Ciumaşu, care mi-a fost mereu alături şi înainte de a începe competiţia m-a motivat spunându-mi că am potenţial pentru premiu”. 

Rezultatele obţinute de Bogdan şi Ioana se înscriu pe linia tradiţiei din ultimii ani a Colegiului Naţional Militar „Ştefan cel Mare” şi sunt rodul muncii individuale, a profesorului coordonator şi a lucrului în echipă. De-a lungul carierei sale,  domnul profesor de geografie Radu Ciumaşu, a dus elevii ştefănişti la nivelul excelenţei, doi ani consecutiv aurul olimpic internaţional fiind câştigat de Sabina Calisevici, absolventă a colegiului în anul 2017.

Etichete: 

ÎMPARTE CU PRIETENII TĂI:

Este autorizată orice reproducere, fără a percepe taxe, cu condiţia indicării cu exactitate a numărului şi a datei apariţiei publicaţiei