Publicaţie editată de Divizia 2 Infanterie „Getica“, Bulevardul Mareşal Alexandru Averescu nr. 1, Buzău
ISSN 2359-9898 | ISSN L2359–9898

Veteranul locotenent (rtr.) Aurel Mîncu sărbătorit în preajma aniversării a 98 de ani la Buzău


Autor: Maistru militar principal Iulian Cadulencu
Data publicării: 03.11.2017

Locotenentul (rtr.) Aurel Mîncu, din Buzău, împlinește 98 de ani, pe 4 noiembrie 2017.

Longevivul locotenent (rtr.) Aurel Mîncu a luptat timp de trei ani pe front, fiind mărşăluitor între Odessa şi Cehoslovacia.

Faptele din timpul războiului îi sunt întipărite vii în memorie: După un bombardament greu şi lung, căpitanul Negrescu, ieşit din adăpost, după ce trecuse iadul şi ne făceam prezenţa, am constatat că încărunţise. Pierderi de vieţi au fost şi la Dalnik, unde s-a amenajat un cimitir al eroilor de peste un hectar, ordonat milităreşte, pe grade. Preoţii militari au avut mult acolo de lucru. Pe frontul de răsărit, trebuia, treptat, să te obişnuieşti cu ideea că nu toţi mor de bătrâneţe.

În semn de respect pentru profesionalismul, competența și energia de care a dat dovadă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial militarii Garnizoanei Buzău, în colaborare cu Asociaţia Naţională a Veteranilor de Război - filiala Buzău şi Centrul Militar Județean au sărbătorit o zi specială pentru locotenent (rtr.) Aurel Mîncu care a demonstrat că iubirea de ţară este cea mai nobilă virtute.

A fost felicitat de către comandantul Diviziei 2 Infanterie „Getica”, general de brigadă Gheorghiță Vlad, preşedintele Asociaţiei Cultului Eroilor Buzău, general de brigadă (r) Achim Alstani, generalul de brigadă în retragere Neculai Enache, președintele Asociației Naţionale a Veteranilor de Război - filiala Buzău, colonel ing. Ionel Stoica, comandantul Centrului Militar Județean și de către locotenent-colonel Ionel Bratu, comandantul Comenduirii Garnizoanei Buzău.

Veteranului i-au fost dăruite, în semn de maximă apreciere, diplome de excelență, flori, plachete și un tricolor care să-i păstreze în suflet profunda recunoştinţă a militarilor de azi.

 

 

Etichete: 

ÎMPARTE CU PRIETENII TĂI:

Este autorizată orice reproducere, fără a percepe taxe, cu condiţia indicării cu exactitate a numărului şi a datei apariţiei publicaţiei