Publicaţie editată de Divizia 2 Infanterie „Getica“, Bulevardul Mareşal Alexandru Averescu nr. 1, Buzău
ISSN 2359-9898 | ISSN L2359–9898

Apreciere la cel mai înalt nivel de Ziua Națională a României


Autor: Locotenent Mirela Căpîlnean
Data publicării: 03.12.2019

Pe timpul desfășurării ceremoniei militare din Constanța, locotenent-colonelului Remus Octavian Popa i-a fost înmânată Medalia ,,NATO Meritorious Service”, acordată de Secretarul General al NATO, Jeans Stoltenberg, pentru profesionalismul și dăruirea de care a dat dovadă pe timpul îndeplinirii misiunii ,,Resolute Support” în Afganistan (2018-2019). 

Locotenent-colonelul Remus Octavian Popa a parcurs toate treptele ierarhiei militare până în prezent şi s-a evidenţiat prin performanţă, efort şi dăruire. A absolvit Colegiul Militar Liceal ,,Dimitrie Cantemir” din Breaza în 1999 și Academia Forțelor Terestre ,,Nicolae Bălcescu” din Sibiu în 2003. În anul 2017, a absolvit masterul de conducere interarme din cadrul Universității Naționale de Apărare ,,Carol I” și a fost repartizat la comandamentul Brigăzii 9 Mecanizată ,,Mărășești”. De-a lungul timpului, a participat la numeroase exerciţii naţionale şi multinaţionale atât în țară, cât și în străinătate. 

Cele patru misiuni executate în teatrele de operații cu rezultate de excepţie, trei dintre ele în Afganistan (2006, 2011 si 2018-2019) și una în Irak (2008-2009), sunt o consecinţă firească a pregătirii continue, precum şi a multor sacrificii. Vastă experiență profesională se conturează prin natura funcţiilor îndeplinite, şi anume: comandant pluton, comandant companie, ofițer de stat major în cadrul batalionului de infanterie și consilier în Echipa de instruire si asistența TAAC-N. 

În cadrul ceremoniei dedicată Marii Sărbători, medalia i-a fost înmânată de comandantul Flotei şi al garnizoanei Constanţa, contraamiral de flotilă Mihai Panait.

 Felicitări şi mult succes în continuare!

ÎMPARTE CU PRIETENII TĂI:

Este autorizată orice reproducere, fără a percepe taxe, cu condiţia indicării cu exactitate a numărului şi a datei apariţiei publicaţiei