Publicaţie editată de Divizia 2 Infanterie „Getica“, Bulevardul Mareşal Alexandru Averescu nr. 1, Buzău
ISSN 2359-9898 | ISSN L2359–9898

Ziua Armatei României sărbătorită în municipiul Buzău


Autor: Maior Silviu-Petru Bădiliță
Data publicării: 24.10.2019

Duminică, 20 octombrie, au debutat manifestările dedicate sărbătoririi Zilei Armatei în municipiul Buzău.

După ce în săptămâna anterioară, în același context celebrativ, s-au desfășurat activități în cadrul programului „Armata în școli”, în perioada 20-25 octombrie, Divizia 2 Infanterie „Getica”, în colaborare cu Primăria municipiului Buzău, Consiliul județean și Fundația „Mareșal Alexandru Averescu” organizează o serie de manifestări dedicate publicului larg.

Astfel, astăzi, în Parcul Crâng din municipiul Buzău, a avut loc o întâlnire interactivă între militari și cetățenii orașului, constând într-o expoziție cu tehnică militară la care am beneficiat și de prezența colegilor noștri de la structurile județene de jandarmerie și poliție, o expoziție de carte a Editurii militare, prezentarea ofertei educaționale a Ministerului Apărării Naționale, o paradă a costumelor militare și civile de epocă, precum și un program artistic elaborat.

Pe toată perioada desfășurării activităților, muzicile militare reunite ale garnizoanei Buzău, Brigăzii 1 Mecanizate „Argedava” și ale Brigăzii 282 Blindate „Unirea Principatelor” au întreținut atmosfera cu un repertoriu bogat, un program artistic de promenadă alcătuit din marșuri, polci, valsuri, piese din folclorul național și muzică de big-band.

Au mai încântat numerosul public prezent, cu cântecele și dansurile lor, copiii Liceului de Arte „Margareta Sterian”, conduși de profesorii Gina Grădinariu-Ghițău și Corneliu Vișan, cei ai Palatului Copiilor, filiala Berca, conduși de profesoara Flori Popescu, precum și ansamblul „Balada” al Liceului Tehnic Buzău condus de profesoara Carmenuța Tănase.

În zilele următoare, vă așteptăm să ne fiți alături în cadrul celorlalte manifestări dedicate sărbătoririi Zilei Armatei (concerte zilnice ale muzicilor militare în perioada 21-24 octombrie, precum și festivitățile organizate în data de 25 octombrie).

ÎMPARTE CU PRIETENII TĂI:

Este autorizată orice reproducere, fără a percepe taxe, cu condiţia indicării cu exactitate a numărului şi a datei apariţiei publicaţiei