Publicaţie editată de Divizia 2 Infanterie „Getica“, Bulevardul Mareşal Alexandru Averescu nr. 1, Buzău
ISSN 2359-9898 | ISSN L2359–9898

Instrucție la elicopter


Autor: Căpitan Mariana Dinu
Data publicării: 30.09.2019

Militarii Batalionului 21 Vânători de Munte “General Leonard Mociulschi” sunt în plin proces de pregătire pentru misiunea ,,Resolute Support”, din Afganistan.
Astfel, în cadrul programului de pregătire, au fost incluse și secvențe de instrucție la elicopter. 
Baza 90 Transport Aerian Otopeni „Comandor aviator Gheorghe Bănciulescu” a sprijinit pregătirea militarilor batalionului cu elicoptere IAR 330 PUMA MEDEVAC, pentru executarea tehnicilor și procedurilor de inserție și extracție.
Transportul pe calea aerului este o tehnică utilizată pentru inserția și/sau extracția rapidă a subunităților. Activitatea de instrucție a avut loc pe parcursul a trei zile și a avut ca obiectiv cunoașterea de către militari a procedurilor standard de siguranță și urgență atât la sol cât și în aer, acomodarea cu procedurile de infiltrare și exfiltrare și executarea acestora sub supravegherea personalului Bazei 90 Transport Aerian Otopeni.
La finalul celor trei zile de pregătire, militarii și-au format deprinderile necesare pentru îndeplinirea unor misiuni specifice într-o zonă de conflict, prin crearea unui scenariu apropiat de situații reale.

ÎMPARTE CU PRIETENII TĂI:

Este autorizată orice reproducere, fără a percepe taxe, cu condiţia indicării cu exactitate a numărului şi a datei apariţiei publicaţiei