Publicaţie editată de Divizia 2 Infanterie „Getica“, Bulevardul Mareşal Alexandru Averescu nr. 1, Buzău
ISSN 2359-9898 | ISSN L2359–9898

Exercițiu multinațional „Platinum Eagle - 19.2”


Autor: Locotenent Mirela Căpîlnean
Data publicării: 26.09.2019

În perioada 09 - 20 septembrie, la Centrul Secundar de Instruire pentru Luptă Babadag, judeţul Tulcea, s-a desfăşurat modulul de pregătire „Platinum Eagle-19.2", din cadrul exerciţiului multinaţional Black Sea Rotational Force -19 (BSRF-19) la care au participat aproape 300 de militari din 6 țări.

În acest an, exerciţiul „Platinum Eagle 19.2" a reunit militari români aparținând tuturor categoriilor de forțe, astfel Forţele Terestre Române au fost reprezentate de militari din Batalionul 341 Infanterie ,,Constanța" / Brigada 9 Mecanizată ,,Mărășești", Forţele Navale Române de militari din Regimentul 307 Infanterie Marină şi Forţele Aeriene Române de militari din cadrul Bazei 95 Aeriană ,,Erou Căpitan Aviator Alexandru Șerbănescu".

Cei 85 de militari români s-au instruit alături de peste 200 de militari din Bulgaria, Georgia, Ucraina, Republica Moldova şi Statele Unite ale Americii. Antrenamentele comune au fost complexe. S-a reuşit o cooperare foarte bună între cele şapte naţiuni, astfel, în cadrul exerciţiilor tactice s-au exersat cu succes proceduri de comandă şi control la nivel de subunitate.

Joi, 19 septembrie, în cadrul Platinum Eagle, a avut loc Ziua Presei și un exercițiu cu trageri de luptă în teren de tip (LFX), în care s-au executat trageri cu muniţie reală şi rachete antitanc Javelin. Acționând după un scenariu fictiv, cele 3 categorii de forțe au simulat o operație ofensivă, care a avut la bază o bună cooperare multinațională. Militarii au ocazia să întrebuinţeze armamentul şi muniţia de război într-un teren care prezintă condiţii de adăpostire şi ţinte aproape reale, avem tancuri şi machete de camion, asupra cărora aceştia pot executa foc în condiţiile reale ale unui câmp de luptă. Având în vedere că suntem de peste 15 ani în cea mai puternică alianţă de pe planetă, NATO, este important ca menţinerea şi angajarea în activităţi militare comune să fie cât mai frecvente pentru a ne antrena şi a ne împărtăşi tehnicile, tactiticile şi procedurile specifice într-o acţiune comună, a afirmat locotenent colonelul Ciprian Balica, conducătorul exercițiului și comandantul Batalionului 341 Infanterie ,,Constanța".

O bună parte dintre militarii Batalionului 341 Infanterie ,,Constanţa" (denumit simbolic şi ,,Rechinii Albi") participanţi la exerciţiu, au participat la numeroase misiuni în teatrele de operaţii din Afganistan, Irak şi Kosovo. Fiind familiarizați cu proceduri standard de operare NATO, infanteriştii dobrogeni s-au adaptat cu uşurinţă mediului de instruire multinaţional, obţinând rezultate foarte bune pe timpul antrenamentelor. Astfel, nivelul ridicat de pregătire al militarilor dobrogeni, dobândit pe timpul participării la numeroase exerciţii naţionale şi internaţionale, cât şi în teatrele de operaţii, s-a putut observa pe timpul fazelor de instruire care au inclus trageri cu muniţie reală cu armamentul din dotare.

Obiectivul principal al exerciţiului a fost antrenarea în comun a subunităţilor participante, într-o concepţie unitară, pentru menţinerea capacităţii operaţionale şi creşterea interoperabilităţii, prin exersarea procedurilor de comandă şi control şi executarea de trageri cu armamentul din dotare. „Platinum Eagle - 19.2" a avut ca obiective creşterea interoperabilităţii între forţele participante la exerciţiu, menţinerea capabilităţii de dislocare şi instruire în comun, dezvoltarea unui mediu regional favorabil cooperării militare multinaţionale.

BSRF este un exerciţiu anual, condus de Comandamentul Corpului de Infanterie Marină al SUA dislocat în Europa şi Africa, care se desfăşoară în zona Mării Negre, în Balcani şi în regiunea Caucazului. Activitatea are drept scop creşterea nivelului de interoperabilitate, prin antrenarea în comun a militarilor, în vederea participării la operaţii de menţinere a păcii şi de contra-insurgenţă.

ÎMPARTE CU PRIETENII TĂI:

Este autorizată orice reproducere, fără a percepe taxe, cu condiţia indicării cu exactitate a numărului şi a datei apariţiei publicaţiei