Publicaţie editată de Divizia 2 Infanterie „Getica“, Bulevardul Mareşal Alexandru Averescu nr. 1, Buzău
ISSN 2359-9898 | ISSN L2359–9898

Sublocotenent post-mortem Mădălin Stoica: căzut la datorie


Autor: -
Data publicării: 18.09.2017

Personalul Diviziei 2 Infanterie „Getica” este în doliu după ce, caporalul Mădălin Stoica a trecut neaşteptat în lumea veşnică lăsând un mare gol în inimile tuturor cei care l-am cunoscut.
Caporalul Mădălin Stoica, camaradul, va rămâne veşnic în amintirea noastră, a militarilor, iar momentele grele ale despărţirii, nu vor fi niciodată uitate. Am pierdut un militar destoinic, care a strălucit prin rezultate şi performanţe de-a lungul întregii sale cariere. 
Om adevărat, familist convins, un profesionist desăvârşit, a plecat la ceruri lăsând în urmă un mare gol în inimile camarazilor şi familiei.
Acum, la pierderea unui camarad, militarii din cadrul Diviziei 2 Infanterie „Getica” îşi exprimă profundul regret la trecerea în lumea celor drepţi a caporalului Mădălin Stoica.
Camaradereşte şi sufleteşte întregul personal militar şi civil din cadrul Diviziei 2 Infanterie „Getica”, îşi exprimă deplina compasiune faţă de familia îndoliată, greu încercate de dureroasa pierdere.

Caporalul Mădălin Stoica, în vârstă de 41 de ani, era căsătorit și avea un copil. Se afla la prima misiune în teatrele de operații.

Mădălin a căzut la datorie în urma unui atac cu mașină capcană asupra patrulei din care făcea parte.

În același incident au fost răniți caporalul Ionel Buzea și fruntașul Ionel Toma. Ei au primit îngrijiri medicale, fiind evacuați pe calea aerului la spitalul militar din Kandahar.

Militarii se aflau într-un convoi de patru autovehicule MRAP când un autovehicul capcană a intrat în blindatul lor.

Ministrul apărării naționale, Mihai-Viorel Fifor, a semnat ordinul de avansare la gradul de sublocotenent post-mortem a lui Mădălin Stoica și a înaintat Președintelui României propunerea de a-i conferi Ordinul Steaua României în grad de Cavaler, pentru militari, cu însemn de război.

Suntem alături de militarii noștri care continuă misiunile în Afganistan și de familia eroului căzut la datorie!

ÎMPARTE CU PRIETENII TĂI:

Este autorizată orice reproducere, fără a percepe taxe, cu condiţia indicării cu exactitate a numărului şi a datei apariţiei publicaţiei